Alege un centru de testare ECDL
Înscrie-te acum în programul ECDL
  • ECDL 3D Printing - Endorsed by ECDL Foundation

    poza.pngModulul ECDL 3D Printing este dezvoltat de ECDL ROMANIA şi se adresează tuturor persoanelor care doresc să dobândească cunoștințe de bază în domeniul tehnologiilor de imprimare 3D și să își certifice competențele de imprimare 3D la standard internațional. Modulul se adresează de asemenea și persoanelor care lucrează în acest domeniu și care doresc să își certifice competențele de imprimare 3D existente.
     
    În cadrul programului ECDL 3D Printing se lucrează cu imprimante 3D bazate pe procedeul FDM (Fused Deposition Modeling) şi participanţii vor reuşi să îşi printeze propriile obiecte, create după ce vor parcurge noţiuni de conceptualizare, proiectare şi imprimare 3D.

    La finalul acestui Modul, un candidat va ști să:
    - Cunoască noțiuni de bază despre tehnologia de imprimare 3D
    - Identifice principalele tipuri de procedee de imprimare 3D
    - Cunoască principalele domenii de aplicabilitate a tehnologiei de imprimare 3D
    - Utilizeze o aplicație de modelare 3D pentru crearea, modificarea și salvarea obiectelor, importul și exportul modelelor 3D
    - Realizeze comenzi pentru imprimare 3D
    - Cunoască componentele de bază ale unei imprimante 3D
    - Utilizeze o imprimantă 3D pentru fabricarea unui obiect fizic
    - Execute mentenanță fizică și să rezolve eventualele probleme mecanice la imprimantele 3D bazate pe procedeul FDM (Fused Deposition Modeling)
    - Cunoască conceptele de bază legate de riscurile asociate imprimării 3D, etică și proprietate intelectuală
     
     
    Care sunt beneficiile acestui Modul?
    - Oferă o introducere cuprinzătoare în competențele de bază legate de imprimarea 3D.
    - Poate fi aplicat pe o serie de programe de modelare 3D, de la vendori independenți până la freeware
    - Certifică cele mai bune practici în utilizarea eficientă a unei aplicații de modelare 3D.
    - Oferă un nivel ridicat de cunoștințe, care îmbunătățește fundamentele personalului non-tehnic cu privire la imprimarea 3D.
    - Dezvoltat pe baza feedback-ului primit de la utilizatori experimentați și experți în domeniu, din toate colțurile lumii. Acest proces asigură relevanța și diversitatea conținutului modulului.

    Principalele industrii în care astăzi imprimantele 3D aduc valoare adaugată sunt: arhitectura, medicina dentară, medicina ortopedică, electronică, industria constructoare de maşini, industria aviatică şi de apărare, publicitate sau industria alimentară.
    Modelarea 3D va deveni la fel de răspândită ca şi meserie precum web design-ul. Aşadar, oricine va şti modelare 3D va putea să ofere servicii în piaţă sau să fie mai uşor angajabil. De asemenea, boom-ul imprimantelor 3D din următorii ani va crea o nouă meserie: tehnician imprimare 3D. Nu în ultimul rând, orice inovaţie tehnologică lansează un nou val de companii pe piaţă, deci vor exista oportunităţi şi la nivel antreprenorial.
     
    Importanţa fundamentală a educaţiei formale privind tehnologiile de imprimare 3D se reflectă la nivelul sistemului de învăţământ, a mediului de afaceri şi a întregii populaţii în general. Dezvoltarea aptitudinilor IT va juca un rol critic în revigorarea economiei României, prin educarea unei forțe de muncă inovative și minimizarea diviziunii digitale și, vor fi parte integrantă din succesul pe care îl va înregistra politica unei creșteri inteligente, susținute și inclusive.
     
    În calitate de autoritate de certificare a competențelor digitale în România, ECDL ROMANIA se implică activ în ghidarea tuturor spre accesul la competențe digitale reale şi oferă instrumentele utile pentru provocările ce decurg din transformările tehnologice. În acest context, lansarea Modulului ECDL 3D Printing este un demers firesc. Dovezile arată că expunerea la tehnologie nu poate fi echivalentă cu abilitatea de a o folosi. Dacă nu avem acces la educaţie digitală în mod formal şi structurat, s-ar putea să nu deblocăm niciodată pe deplin potenţialul tehnologiei digitale pentru noi ca şi cursanţi, angajaţi, antreprenori sau cetăţeni.   


    ECDL Foundation este marcă înregistrată a European Computer Driving Licence Foundation Limited. ECDL, European Computer Driving Licence, ICDL, International Computer Driving Licence și logo-urile aferente sunt mărci înregistrate ale ECDL Foundation. Acest modul a fost dezvoltat de ECDL ROMANIA și a fost autorizat (endorsed) de către ECDL Foundation. Autorizarea ECDL Foundation înseamnă că, în opinia ECDL Foundation, acest modul respectă principiile generale de creare și operare a unui bun program de certificare. Utilizarea neautorizată a mărcii EP (Endorsed Programme) este strict interzisă. Toate drepturile sunt rezervate.