Choose an ECDL Test Center
Sign-up Now for ECDL
Validează autenticitate Certificat ECDL
  • Mon, 01 Oct 20185 licee - 5 teatre aduce din nou adolescenţii pe şi în faţa scenei. Lansare ediţia a 8-a

  • Miercuri, 3 octombrie, a început o nouă ediţie a proiectului dedicat elevilor, 5 licee - 5 teatre. La evenimentul de lansare au venit toţi participanţii din acest an – liceeni şi profesori din Bucureşti, organizatori şi teatre partenere. Lansarea a avut loc la Colegiul Tehnic de Arhitectură I.N Socolescu, începând cu ora 11:00.
    ECDL ROMANIA alături de partenerii săi, UNITER, Primăria Municipiului Bucureşti, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi Teatrul Mic, Teatrul Naţional I.L. Caragiale Bucureşti, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul Ion Creangă, Teatrul Nottara îi susţin în continuare pe tinerii artişti şi spectatori de teatru.
    5 licee - 5 teatre este un proiect educaţional ajuns la a 8-a ediţie, ce încurajează implicarea liceenilor în activităţi culturale, prin accesul acestora în instituţii şi la piese de teatru, provocându-i în acelaşi timp la un concurs de spectacole.
     
    Teatrele îşi deschid din nou stagiunea pentru alţi 150 de elevi, între care şi membri ai trupelor de teatru, din alte 5 licee din capitală. Cu toţii vor viziona gratuit spectacole din stagiunea fiecăruia dintre cele 5 teatre partenere în proiectul dedicat tinerilor, 5 licee – 5 teatre: Teatrul Mic, Teatrul Naţional I.L. Caragiale Bucureşti, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul Ion Creangă şi Teatrul Nottara.
    Noile şcoli din capitală participante la această ediţie sunt: Colegiul Tehnic de Arhitectură şi Lucrări Publice Ioan N. Socolescu, Colegiul Naţional Cantemir Vodă, Colegiul Naţional Emil Racoviţă, Colegiul Naţional de Arte Dinu Lipatti, Colegiul Romano-Catolic Sfântul Iosif.
     
    Şi de această dată, trupele de teatru ale liceelor vor fi coordonate de către teatrele partenere în punerea în scenă a unei piese de teatru scurte. În an centenar, se vor adapta texte de dramaturgi români.
    Proiectul se va derula în perioada octombrie – decembrie 2018 şi se va finaliza cu Gala 5 licee – 5 teatre, când vor avea loc reprezentaţiile, jurizarea şi premierea celor cinci piese de teatru realizate de liceeni. Liceenii vor avea atunci şansa de a urca pe o importantă scenă din Bucureşti, de a juca în faţa unui juriu de profesionişti din teatru şi de a fi aplaudaţi de un public larg.
     
    Miercuri, la evenimentul de lansare 5 licee – 5 teatre, am aflat care sunt etapele de desfăşurare a acestei ediţii şi am tras la sorţi grupele de lucru la spectacolele scurte.  

    De la prima ediţie ce a început în anul 2011 la iniţiativa ECDL ROMANIA, peste 1 000 de elevi din 35 de licee bucureştene diferite au participat la acest proiect. 
    Educaţia alternativă are o importanţă esenţială pentru dezvoltarea tinerilor, care trebuie să fie în continuare îndreptaţi către valori reale şi corecte, inclusiv către valori culturale. Iniţiativele ECDL promovează dezvoltarea echilibrată a tinerilor, care urmăresc cariere şi certificări IT&C internaţionale, înţelegând însă şi actul de cultură, ca o completare a cunoştinţelor şi abilităţilor acumulate în şcoală.
     
    Puteţi afla mai multe informaţii despre proiectul 5 licee - 5 teatre pe 
    www.ecdl.ro  sau pe www.facebook.com/5licee5teatre.  
     
    ECDL – European Computer Driving Licence – standardul internaţional pentru certificarea competenţelor digitale.

    Pentru detalii suplimentare, vă rugăm contactaţi:
    Irinuca Văduva, Coordonator proiect Tel.: 0213169922 / E-mail: 
    irinuca.vaduva@ecdl. ro

    2018_5Licee-5Teatre_Poster.jpg

This website is using cookies

Our website uses cookies to give users access to tailored content and ads, but also to allow different social media features and traffic analysis. Cookies are useful in improving the website and collecting information regarding the way a visitor uses the website, information which could be used by authorized social media, advertising or analytics partners. Along with other information offered or collected as result of their services use, these cookies could offer convenient data insights about the user’s needs and behavior on the website. By choosing to continue using our website, it means you agree to and accept our cookies.

Accept