Alege un centru de testare ECDL
Înscrie-te acum în programul ECDL
  • Lun, 26 Mar 2018CEC Bank se alătură băncilor care promovează ECDL FIN. BCR continuă parteneriatul cu ECDL.

  • ECDL FIN este Profilul ECDL care asigură toate competenţele necesare utilizării aplicaţiilor online la job.
    Acum, candidaţii se pot certifica IT internaţional prin acest profil ECDL dedicat domeniului financiar.
     
    Computerele sunt parte din viaţa de zi cu zi. Să ştii să foloseşti adecvat tehnologia îţi dă posibilitatea de a lucra mai rapid şi mai eficient, fiind mai puţin expus greşelilor. A fi în stare să dovedeşti în orice moment şi oriunde în lume că deţii aceste competenţe este la fel de important. Cel mai bun răspuns la întrebarea „Ştii să foloseşti computerul?” este: „Da, am ECDL!”.


    ECDL FIN este dezvoltat în parteneriat cu Institutul Bancar Român (sub egida Asociaţiei Române a Băncilor şi Bancii Naţionale a României).
    La finalul cursului ECDL FIN derulat de Institutul Bancar Român (IBR), participanţii primesc certificat emis de IBR (sub egida membrilor fondatori: Banca Naţională a României şi Asociaţia Română a Băncilor) cu 32 credite de dezvoltare profesională continuă (CPDs).

    Profilul ECDL FIN, a fost creat prin gruparea specifică a modulelor ECDL, combinate în acord cu nevoile individuale de lucru în domeniul financiar.
    ·         Profil ECDL FIN STANDARD: Instrumente Online, Editare text, Calcul tabelar şi Prezentări.
    ·         Profil ECDL FIN PROFESIONAL: Editare text, Calcul tabelar Avansat, Prezentări şi IT Security.


    CEC Bank a agreat să promoveze pentru proprii angajaţi certificările ECDL FIN.
    Angajaţii CEC Bank vor beneficia de gratuitate la Taxa de emitere a Permisului ECDL FIN STANDARD, ECDL FIN PROFESIONAL sau ECDL PROFIL.
    Astfel, pentru a beneficia de această oportunitate, aceştia vor prezenta o legitimaţie valabilă sau o adeverinţă de angajat al CEC Bank la Centrul de Testare ECDL unde vor promova examenele ECDL corespunzătoare. 
    Oferta este valabila numai pentru angajatii CEC Bank in perioada 16 martie 2018 - 16 martie 2019.
    De asemenea, copiii angajaţilor CEC Bank vor beneficia de gratuitate la Taxa de emitere a Permisului ECDL PROFIL BAC, ECDL PROFIL START BAC sau ECDL STANDARD.
    Aceştia vor dovedi calitatea de copil al unui angajat al CEC Bank la Centrul de Testare ECDL unde au promovat examenele ECDL corespunzatoare. Oferta este valabilă doar pentru copiii angajaţilor BCR în perioada 16 martie 2018 – 16 martie 2019.


    Banca Comercială Română (BCR) este prima instituţie bancară care a agreat să recomande propriilor angajaţi certificările ECDL FIN.
    Pe parcursul următorului an, angajaţii BCR vor beneficia de gratuitate la Taxa de emitere a Permisului ECDL FIN STANDARD, ECDL FIN PROFESIONAL sau ECDL PROFIL.
    Astfel, pentru a beneficia de această oportunitate, aceştia vor prezenta o legitimaţie valabilă sau o adeverinţă de angajat al BCR la Centrul de Testare ECDL unde vor promova examenele ECDL corespunzătoare. 
    Oferta este valabila numai pentru angajatii BCR in perioada 01 februarie 2018 - 01 februarie 2019.
    De asemenea, copiii angajaţilor BCR vor beneficia de gratuitate la Taxa de emitere a Permisului ECDL PROFIL BAC, ECDL PROFIL START BAC sau ECDL STANDARD.
    Aceştia vor dovedi calitatea de copil al unui angajat al BCR la Centrul de Testare ECDL unde au promovat examenele ECDL corespunzatoare. Oferta este valabilă doar pentru copiii angajaţilor BCR în perioada 01 februarie 2018 – 01 februarie 2019.


    De la lansarea ECDL FIN, şi băncile Alpha Bank şi BRD - Groupe Société Générale au promovat acest profil către proprii angajaţi.

    Certificările ECDL FIN STANDARD şi ECDL FIN PROFESIONAL pot fi accesate prin intermediul Centrelor de Testate Acreditate ECDL din România.


    Profiluri_ECDLFin-01.jpg