Alege un centru de testare ECDL
Înscrie-te acum în programul ECDL
Validează autenticitate Certificat ECDL
  • Mar, 10 Feb 2015ECDL susţine un Internet mai sigur - Ziua Internaţională a Siguranţei pe Internet 2015

  • 10 februarie  a fost declarată Ziua Internaţională a Siguranţei pe Internet 2015, eveniment punctat de ECDL ROMANIA împreună cu partenerii şi susţinătorii proiectului Sigur.info printr-o conferinţă în cadrul căreia s-a lansat Studiul naţional privind utilizarea Internetului în familie realizat de Salvaţi Copiii şi s-au dezbătut consecinţele procesului de digitalizare a educaţiei .
     
    Siguranţa informaţională reprezintă un aspect important într-o lume în care în special Internetul mobil câştigă acum din ce în ce mai mult teren. Conform datelor Studiului naţional privind utilizarea Internetului în familie, aproximativ 45% dintre copii afirmă că au fost afectaţi emoţional sau jigniţi în ultimul an în spaţiul virtual, 22% dintre ei susţin că au văzut sau primit mesaje cu caracter sexual, 42% dintre aceştia spun că li s-a trimis personal un mesaj sau o imagine cu conţinut explicit, 8% că li s-a cerut să vorbească despre acte sexuale şi 5% că li s-a solicitat o fotografie sau o înregistrare video în care să îşi arate părţile intime.


    Studiile practice arată că tinerii nu deţin competenţe digitale în mod firesc pentru a utiliza tehnologia în siguranţă şi eficient, iar aptitudinile dobândite în mod informal sunt susceptibile de a fi incomplete. Aceştia nu îşi pot construi abilitățile digitale fără sprijin prin instruire şi educaţie. ECDL ROMANIA încurajează utilizarea Internetului într-un mod pozitiv, prin oferirea instrumentelor şi competenţelor la standard internaţional, care să asigure folosirea responsabilă şi utilă a mediului online şi susţine promovarea Ghidului Şcolar pentru utilizarea în siguranţă a Internetului destinat cadrelor didactice şi adulţilor care doresc să lucreze cu copiii şi tinerii pe tematica utilizării fără riscuri şi cu eficienţă a Internetului.
     
    Cu ocazia Zilei Sigurantei pe Internet au fost anunţaţi câştigătorii concursului naţional “Resurse digitale pentru viitor” adresat copiilor şi tinerilor între 6 şi 18 ani, care s-a bucurat de înscrierea a peste 300 de proiecte multimedia.
     
    Ziua Siguranţei pe Internet este un eveniment sărbătorit la nivel european, desfăşurându-se anual în luna Februarie, sub egida reţelei europene "INSAFE" - European Safer Internet Network în cadrul programului Safer Internet Plus al Comisiei Europene. ECDL ROMANIA este partener al proiectului Sigur.info coordonat la nivel naţional de către Organizaţia Salvaţi Copiii încă din 2008 şi susţinător al Zilei Siguranţei pe Internet în România.

Acest site utilizează cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Accept