Alege un centru de testare ECDL
Înscrie-te acum în programul ECDL
Validează autenticitate Certificat ECDL
  • ECDL pentru Şcoală

    educatie.PNGEducația are un rol fundamental în crearea şi dezvoltarea unei societăți a cunoașterii prin asigurarea competenţelor necesare secolului în care trăim, reprezentând unul dintre instrumentele care pot determina parcursul economico-social ascendent la nivel naţional.

    Ministerul Educaţiei din România a urmărit constant integrarea tehnologiei în activitățile educaționale, implementând programe de investiție în modernizarea și dotarea școlilor cu echipamente ICT și promovând sisteme de învățare și predare asistate de computer.

    ECDL ROMANIA și Ministerul Educaţiei au colaborat cu succes în perfecționarea sistemului educațional din România începând cu anul 2004, când au semnat un acord prin care cele mai bune 200 de licee din România au beneficiat de suportul ECDL ROMANIA în acreditarea drept centre de testare ECDL. Acordul de colaborare a urmărit de asemenea asimilarea programei ECDL în programa școlară din învățământul preuniversitar.

    În anul 2011 un nou parteneriat 
    “Educație pentru Societatea Informațională“ continuă strategia de implementare a certificării ECDL în învățământul românesc având de această dată la bază îndeplinirea obiectivelor menționate și în Pactul Național pentru Educație și Strategia “Educație și Cercetare pentru Societatea Cunoașterii.
    Prin acest acord “Ministerul Educației Cercetării Tineretului și Sportului recunoaște certificarea ECDL, Permisul European de Conducere a Computerului, obținut în baza standardelor ECDL, drept un atestat de operator pe computer cu valabilitate în sistemul de învățământ”.


    Permisul ECDL reprezintă un beneficiu important atât pentru
    elevi și studenți, cât și pentru profesori.


    *   Permisul ECDL nu expiră.
    ** Seria de înregistrare ECDL este unică şi nu are perioadă limitată de valabilitate.
    ***Orice tip de Permis ECDL este recunoscut internaţional.

     
    Concurs Începe şcoala cu ECDL! 
    Poţi câştiga una a dintre tabletele puse în joc. Află cum la următorul link.

    ECDL_2022_09_Scoala_WebBanners_851x351px_v01.jpg    

Acest site utilizează cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Accept